România se alătură țărilor care le cer cetățenilor aflați în Rusia să părăsească țara cât mai curând

de: Anca Lupescu
28 09. 2022

Ministerul de Externe le recomandă românilor aflați în Rusia să părăsească țara cât mai curând, recomandându-le celor care planifică astfel de călătorii să le evite, dacă nu sunt esențiale.

Cetățenii români din Rusia, avertizați să părăsească țara

Totodată, MAE român sfătuiește românii din Rusia să evite adunările publice și să nu participe la proteste. De asemenea, ei trebuie să își înregistreze prezența pe site-ul econsulat.ro.

MAE reamintește și reiterează cu insistență recomandările adresate cetățenilor români încă din luna februarie a.c. de a evita călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare părăsirea teritoriului Federației Ruse cât mai curând.

Totodată, MAE recomandă cetățenilor români prezenți pe teritoriul Federației Ruse să manifeste atenție sporită, să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane și să nu se angajeze în desfășurarea unor eventuale acțiuni de protest sau alte manifestații care pot genera violențe stradale”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

România nu este prima țară care face astfel de recomandări

Mai multe guverne au emis avertismente de călătorie prin care recomandă cetățenilor să părăsească Rusia, deoarece sancțiunile internaționale împotriva Kremlinului pentru recenta invazie a Ucrainei reduc semnificativ posibilitățile de transport în afara țării. 

În plus, Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia (Rosaviatsiya) a anunțat închiderea spațiului aerian rusesc pentru companiile aeriene operate de 36 de țări, inclusiv toate țările membre ale Uniunii Europene (UE), Marea Britanie și Canada, la 28 februarie. 

Zborurile din aceste țări pot fi efectuate numai cu un permis special eliberat de Rosaviatsiya sau de Ministerul rus de Externe.

Ambasada SUA la Moscova a sfătuit cetățenii săi să ia în considerare posibilitatea de a părăsi imediat Rusia folosind mijloacele comerciale disponibile.

Ministerul francez al Afacerilor Externe a recomandat vizitatorilor francezi în Rusia și tuturor cetățenilor francezi din Belarus să plece fără întârziere.

Ministerul australian al Afacerilor Externe a recomandat tuturor cetățenilor să părăsească imediat Rusia la 28 februarie. 

De asemenea, mai multe țări, printre care Marea Britanie, Irlanda, Germania și alte câteva, recomandă să se evite orice călătorie neesențială în Rusia începând cu 28 februarie.

Aceeași recomandare a fost făcută și de țara vecină Bulgaria.